Proiectul Lib2Life – Revitalizarea bibliotecilor și a patrimoniului cultural prin tehnologii avansate îşi propune să revitalizeze rolul bibliotecilor, instituţii cheie în procesul educaţional; să revalorizeze un patrimoniu cultural pus în umbră de magnetismul noilor formule de acţiune digitală asupra realităţii concrete; să reinventeze practicile de lectură „după chipul şi asemănarea” utilizatorului contemporan.
Proiectul Lib2Life este dezvoltat de un consorţiu format din patru Biblioteci Centrale Universitare, Universitatea Politehnică şi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică, reunind specialişti de vârf în domeniul restaurării documentelor de patrimoniu, al biblioteconomiei şi al celor mai avansate tehnologii IT.
Metodologiile şi tehnicile care vor fi puse în practică vor urma cele mai înalte standarde de inovaţie ştiinţifică, fără să neglijeze aspectul aplicabilităţii practice. Astfel, alături de colocviile şi publicaţiile ştiinţifice, o bună parte din rezultatele proiectului Lib2Life au o pronunţată valoare socio-economică: brevete, registre şi baze de date cu acces public, aplicaţii software, strategii şi ghiduri de bune practici.
Cele patru subcomponente ale proiectului Lib2Life au următoarele obiective comune:
1.Soluţii noi de conservare a patrimoniului cultural;
2. Promovarea patrimoniului prin metode şi tehnologii de ultimă generaţie;
3. Sporirea accesului la resursele info-documentare;
4. Îmbunătăţirea serviciilor de bibliotecă;
5. Transferul de cunoaştere şi tehnologie către societate.
Lib2Life va pune în practică cele mai înalte standarde de inovare ştiinţifică, fără să neglijeze aplicabilitatea practică. Pe lângă colocvii şi publicaţii ştiinţifice, o bună parte din rezultate au o pronunţată valoare socio-economică: brevete, registre şi baze de date, aplicaţii software, strategii şi ghiduri de bune practici.
Alături de beneficiarii direcţi – utilizatorii celor patru biblioteci centrale universitare (aproximativ 100.000 studenți, profesori, cercetători), proiectul se adresează următoarelor segmente de public: reţeaua naţională de biblioteci, comunităţile de români din diaspora, specialişti în conservare-reabilitare patrimoniu din țară și străinătate, instituţii publice şi factori de decizie în domeniile: educație, cultură, societatea informațională.
Lib2Life – Revitalizarea bibliotecilor şi a patrimoniului cultural prin tehnologii avansate urmăreşte obţinerea următoarelor rezultate:
25 articole ISI/conferințe ISI;
Angajarea a 15 noi cercetători;
5 cereri de brevet;
1 bază de date cu etaloanele documentelor de patrimoniu;
1 depozit digital (4 milioane pagini scanate);
3 algoritmi prototip pentru căutare, indexare, recomandare documente;
1 prototip reconstruire clădiri de bibliotecă în format 3D;
1 prototip sistem adnotare pentru 3-5 mil. titluri.